Cum păstrezi curat aparatul de aer condiționat

Verile tot mai calde fac din aparatele de aer condiționat o necesitate, iar acestea ajung să lucreze ore suplimentare pentru a ne menține temperatura dorită.

La fel cum ne asigurăm că mâncarea și apa pe care le consumăm sunt curate și sănătoase, și aerul pe care îl respirăm trebuie să fie de calitate, iar curățarea aerului condiționat are un rol important în acest aspect. Pe lângă calitatea aerului, iată de ce este important să curățăm aparatul de aer condiționat:

Eficiență ridicată a aparatului de aer condiționat

Atunci când îl curățăm în mod regulat și în mod corect, aparatul de aer condiționat își menține eficiența și buna funcționare, pentru că îi reducem din stres și presiune. Un filtru de aer murdar sau înfundat face ca aerul să circule mai greu, astfel că aparatul de aer condiționat depune eforturi suplimentare și îi scade capacitatea de răcire.

Facturi de electricitate mai mici

Aparatele de aer condiționat sunt în general consumatoare medii de electricitate, iar cele care nu sunt curățate consumă și mai mult curent pentru ca unitatea este forțată să depună mai mult efort pentru a funcționa corespunzător. Dacă nu este curățat, un aparat de aer condiționat poate ajunge să consume cu până la 5%-25% mai mult curent decât în mod normal.

Întârzierea reparațiilor sau a înlocuirii aparatului de aer condiționat

La fel ca în cazul multor altor bunuri, un aparat de aer condiționat neglijat și necurățat poate duce la probleme mai mari, care vor necesita reparații și chiar înlocuire. Atunci când curățăm aparatul de aer condiționat, nu doar că îi facem viața mai ușoară, dar putem și identifica sau anticipa alte probleme care ar putea să apară.

Calitate ridicată a aerului care circulă

Nu e de dorit ca aerul care circulă să fie plin de ciuperci, bacterii, mucegai și orice alte elemente care se strâng într-un aparat de aer condiționat pe care nu ne facem timp să îl curățăm corespunzător.

Cum cureți un aparat de aer condiționat?

Pentru curațare, ai nevoie de: o șurubelniță, o cârpă de șters praful, o perie, un recipient cu apă sub formă de spay, săpun.

Primul pas este să oprești unitatea și să o scoți din priză. Folosește șurubelnița dacă este nevoie pentru a avea acces în interiorul aparatului.

Identifică filtrul și scoate-l din unitate. Dacă nu ești sigur unde îl găsești, nu ezita să consulți manualul de utilizare al aparatului de aer condiționat.

Curăță filtrul. Înainte de toate, șterge-l de praf, iar mai apoi spală-l cu apă călduță și puțin săpun. Nu îl introduce înapoi în unitate înainte de a se fi uscat complet.

Este o idee bună să înlocuiți regulat filtrele de aer condiționat, pentru ca sunt elemente primordiale pentru buna funcționare a unității.

După filtre, identificați bobinele și îndepărtați murdăria de pe ele cu o perie moale sau o cârpă.

Tot ce spălați și curățați, să va asigurați că sunt uscate înainte de a le reasambla și a băga aparatul în priză.

În timp ce filtrul este la uscat, poți să acorzi atenție grătarului și exteriorului, pe care poți să le speli cu apă călduță și puțin săpun sau doar să le ștergi cu o cârpă umedă. Este important ca orificiile prin care iese aerul să fie bine curățate. Nici exteriorul aparatului de aer condiționat nu este de neglijat, așa ca ștergeți cu grijă părțile laterale și partea de sus, unde se adună rapid murdărie și praf.

Cât de des ar trebui curățat aparatul de aer condiționat?

Răspunsul cel mai rapid la această întrebare este că activitatea de curățare ar trebui să fie regulată, însă depinde mult de gradul de utilizare a aparatului de aer condițonat. De exemplu, vara ar fi recomandată o curățare lunară, cel puțin a filtrelor de aer, pe când iarna, este suficientă o curățare pe sezon.

Dacă crezi că este complicat, nu ezita să apelezi la un expert, macar pentru prima dată și urmărești cu atenție pașii pe care profesioniștii îi fac atunci când curăță aparatul de aer condiționat. Este important să știi cum să îl desazamblezi, cum să îl cureți, dar și cum și când să îl reasamblezi, pentru a asigura o funcționare eficientă, constantă și satisfăcătoare.