De când cu verile tot mai călduroase, aparatele de aer condiționat, care cândva erau un lux, au devenit o necesitate. Acestea oferă confort pe perioada caldă, dar pot fi utilizate și ca sistem de încălzire atunci când vremea nu este prea prietenoasă.
Piața oferă o gamă largă și variată de aparate de aer condiționat, de diverse marimi, capacități, culori, bugete, funcții, astfel încât uneori alegerea unuia poate deveni o sarcină dificilă. În acest articol, îți prezentăm una dintre mărcile noastre preferate: aparatele de aer condiționat Hitachi. Vei afla tot ce trebuie să știi despre ele, pentru a-ți ușura alegerea și pentru a vedea dacă sunt potrivite pentru tine.

Producătorul japonez Hitachi este recunoscut pentru aparatele de uz casnic, dar produsul lor de referință este aparatul de aer condiționat. Ei s-au specializat pe aparate de aer condiționat, iar cu fiecare model nou, aduc pe piață inovații și funcții noi, care să atingă și cele mai pretențioase standarde.
Sunt cunoscuți atât pentru diversitatea produselor, cât și pentru faptul că au opțiuni pentru orice buzunar, fără să își scadă calitatea, ceea ce îi situează în topul preferințelor ale multor utilizatori.
Seria ”E” de aparate de aer condiționat Hitachi aduce pe piață un element inovator care face diferența. Dacă suferi de alergii, aceste aparate sunt conoscute pentru faptul că limitează bacteriile și alergenii datorită soluției de Nano Titanium care se regăsește în filtre.
La Hitachi găsești atât soluții de aparat de aer condiționat cu o singură unitate, cât și aparate multi split. Acestea din urmă consistă într-o unitate centrală poziționată în exterior și până la cinci unități interioare, care pot fi configurate în funcție de nevoile spațiului care necesită răcire.
Elementele comune pe care le puteți regăsi la aproape toate modelele Hitachi sunt următoarele:
- Conexiune smart
- Zgomot redus
- Capacitate de răcire – încălzire de la -15 grade Celsius la 46 grade Celsius
- Capacitate maximă sau modul Sleep – se configurează în funcție de nevoile momentului
Seria E Hitachi
După cum a fost menționat și anterior, seria E se adresează utilizatorilor care pe lângă răcire și încălzire, își doresc și protecție ridicată împotriva bacteriilor, alergenilor și a mucegaiului.

Aparatele de aer condiționat din seria E Hitachi se laudă și cu o eficiență ridicată, ele având un consum mediu de electricitate.
În seria E, poți regăsi urmâtoarele modele: Hitachi RAS-E25YHAB, E35YHAB, E50YHAB, E70YHAB și E80YHAB.
Acestea pot fi configurate și accesate chiar și printr-o aplicație gratuită de pe telefonul tău mobil. Aceasta îți permite să pornești sau să oprești aparatul de aer condiționat, dar și să setezi temperatura dorită.
Seria S Hitachi
Această serie se adresează persoanelor care își doresc un aparat de aer condiționat cu un consum redus de electricitate, dar care doresc în același timp să se bucure de toate beneficiile și funcțiile unui aparat de aer condiționat modern.
Aparatele de aer condiționat Hitachi din seria S au în dotare un senzor eco de mișcare, ceea ce îl face să lase temperatura să se ridice în cazul în care nu există mișcare în încăpere. Astfel, aceste aparate de aer condiționat Hitachi sunt deosebit de eficiente și fac diferența pe piață din acest punct de vedere.
Modelele din această serie au aproximativ aceeași denumire cu cele din seria E prezentată anterior, cu diferența că în loc de litera E, le puteți identifica după litera S: Hitachi RAS-S35YHAN până la Hitachi RAS-S80YHAB.
Dacă ești adeptul unui aparat de aer condiționat montat la nivelul podelei, marca Hitachi are și pentru tine opțiuni, iar modelele cele mai populare sunt RAC-35NXA1 și RAC-50NXA1.
De ce să alegi un aparat de aer condiționat Hitachi?
Raportul calitate – preț este foarte competitiv iar Hitachi îți oferă o gamă atât de variată de aparate de aer condiționat, încât chiar ai de ales. Dacă dorești consum redus, seria S ți se potrivește perfect, datorită senzorului de mișcare. Dacă ai un spațiu predispus la mucegai, atunci seria E este alegerea perfectă. Dacă dorești un sistem mai versatil, atunci sistemul multi-split Hitachi nu te va dezamăgi.
În plus, aparatele de aer condiționat Hitachi sunt ușor de întreținut și au o durabilitate ridicată dacă sunt menținute corespunzător și verificate frecvent.
Pe piață încâ din 1982, Hitachi s-a specializat să aducă în casa ta standarde ridicate de calitate ale aparatelor de aer condiționat.